You are currently browsing the monthly archive for decembrie 2007.
De cand vreau sa va arat videoclipul asta! Ma bucur ca am reusit sa-l gasesc in sfarsit. Mie imi plac si Alanis si Fergie fiecare in felul ei, dar daca am combina stilul muzical al uneia cu stilul vestimentar al alteia uite cam ce-ar iesi. 
Cei de la Cosmote au avut mereu reclame reusite dupa parerea mea. Sa nu uitam de “singuuuuuuuuuur atat de singuuuuuur”. Asta imi place in mod deosebit pentru ca si mama este de garda Craciunul asta. 
Nu stiu cati dintre voi il cunosc pe Achmed the dead terrorist, dar este un personaj genial. Si de Craciun s-a hotarat el sa ii colinde pe crestini. Take a look. 
Nu va spun nicio noutate cand fac referire la forfota ce-a cuprins Bucurestiul de sarbatori. Ne calcam pe picioare mai mult ca de obicei, alergam si ne grabim mai mult ca de obicei, dar sunt momente in care chestia asta nu ma deranjeaza. Probabil ca mai am accese de spirit de Craciun.
Iar cand vine vorba de cadouri, ma bucura simplul fapt ca dau ceva cuiva si ca celalalt se bucura de orice prostioara i-as oferi. Craciunul este evident comercializat la maxim, dar nu pentru toti asta inseamna ca au pierdut ceea ce inseamna de fapt zilele astea de sarbatoare. Tot ce se gaseste pe piata in materie de Craciun poate sa amplifice bucuria sarbatorilor alaturi de familie si prieteni. Pentru mine chiar e o perioada speciala a anului. Pe langa faptul ca stau cu familia mai mult timp si ca respectam intr-o oarecare masura traditiile (mancarea, pomul, cadourile), mi se pare ca sunt cateva zile tocmai bune sa tragi linie si sa vezi ce si cum s-a mai intamplat in anul ce-a trecut. Nu sunt adepta New Year’s Resolution-urilor, dar imi place sa sper ca va fi cel putin la fel de bine in anul urmator.
Nu stiu exact care este scopul acestui post. Am impodobit bradul si am pus cadourile sub el si am intrat mai mult in atmosfera probabil. Ma intristeaza insa faptul ca nici macar brazi romanesti nu se mai comercializeaza in mirifica noastra tara. Al nostru e din Suedia. Si nu pot sa nu ma intreb de ce. Si din pacate singurul raspuns care imi vine in cap este ca suntem pur si simplu incapabili sa apreciem si sa folosim ce avem. Trist.
Ca sa inchei glorios acest batut de campi, vreau sa urez un “Craciun fericit!” tuturor si un An Nou plin de sanatate, bucurii si impliniri. Bucurati-va de cele cateva zile de liniste.
Poza de aici
Da, frate, cum ar fi sa fie soare in fiecare zi, sa poti sa mergi pe strada fara sa se ia cineva de tine, sa te urci in autobuz si sa mergi civilizat fara tipete, mirosuri sau priviri urate, sa stai la curs si chiar sa asculti ce zice proful fara comentarii stupide, sa-si aminteasca lumea ca existi fara sa trebuiasca sa pui un banner mare deasupra capului saying “Hello!! Here I am look at me!”.
Sunt sigura ca si voi va ganditi mereu cum ar fi.
Am auzit aceasta fraza de multe ori in ultima saptamana. Am si spus-o de multe ori. Dar ceea ce ma face sa scriu despre asta e faptul ca m-a lovit asemanarea dintre arhitectura mea morala in momentul de fata si cea a doua persoane foarte apropiate mie, cu care insa n-am mai vorbit de foarte mult timp.
Mie mi-este destul de clar (chiar daca greu si incomod) ce vreau sa fac de acum incolo, cum vreau sa fiu in raport cu mine, in raport cu altii etc. Ca sa ajung la concluziile astea am avut insa nevoie de niste discutii destul de profunde cu persoanele de care va ziceam.
Una din ele este din pacate destul de departe, peste ocean. Cu toate astea o simt mai aproape ca niciodata pentru ca traim pana la un punct aceleasi nelinisti si problematizari. Dupa discutia cu ea mi-a fost mult mai usor sa ma uit la mine, sa imi recunosc niste lucruri si sa actionez in consecinta.
Cea de-a doua persoana este mai aproape din punct de vedere geografic si cu toate astea cred ca au trecut 3 luni bune de cand nu ne-am mai vazut, iar de vorbit cele 30 de minute puse cap la cap la telefon nu schimba foarte mult situatia. Dar sambata seara (noapte ma rog ) am avut ocazia sa catch up, eu cu viata ei, ea cu a mea si aceeasi replica a venit si din partea ei: “trebuie sa schimb ceva la mine.”
Acest “la mine” este esential pentru ca dovedeste ca suntem destul de constiente ca nimeni nu poate sa faca nimic pentru noi daca nu facem noi insine ceva.
Nu vreau sa insist prea mult. Cred ca am ajuns la o varsta in care ne punem mai multe intrebari ca de obicei si incercam sa gasim mai multe raspunsuri ca de obicei. Ma face sa ma simt mai bine insa sa stiu ca nu sunt singura.
Thank you guys! We will grow up. Eventually.
