You are currently browsing the monthly archive for octombrie 2008.

Cătălin Lascu ne împărtăşeşte câte puţin din ce înseamnă şi cum se manifestă războiul Coca Cola-Pepsi Cola în timp ce ne povesteşte şi traseul lui profesional între cele două companii. Mi-a plăcut articolul pentru poveştile din culise (mai ales că am crescut ca un mare fan Coca Cola şi o prefer încă înaintea Pepsi-ului), dar şi pentru inteligenţa profesională pe care o are acest om. După cum bine spune şi el, realizările lui nu sunt foarte cunoscute la noi din păcate.

Lectură plăcută! :)

Dat fiind că lucrează in the baby-making business, mama a primit prin poştă o scrisoare ce face parte dintr-o campanie destinată contracepţiei. Până acum eu nu am auzit de campanie şi nici nu au fost făcute prea multe lucruri publice, însă informaţiile cuprinse în scrisoare mi s-au părut demne de împărtăşit cu cât mai multă lume. Eu în locul lor puneam statisticile astea pe un banner imens cât Casa Poporului. :)

“Ziua Mondială a Contracepţiei este o campanie internaţională pe termen lung, care se desfăşoară şi în România începând de anul trecut. Campania îşi propune să ofere informaţii despre contracepţia modernă şi să reducă astfel numărul de sarcini neplanificate înregistrate în fiecare an atât în România cât şi în restul lumii. Ziua Mondială a Contracepţiei este organizată, pe plan internaţional şi în România, cu sprijinul Bazer Schering Pharma, companie care, în calitate de lider de piaţă în contracepţie, caută în permanenţă să ofere femeilor soluţii contraceptive inovative.

Ziua Mondială a Contracepţiei a fost lansată în 2007 şi are loc în fiecare an, pe 26 septembrie. Tema de anul acesta este sarcina la adolescente. Sub sloganul “Trăieşte-ţi viaţa înainte să ţi-o complici”, evenimentul urmăreşte să încurajeze tinerii şi mai ales adolescenţii să aleagă momentul când vor deveni părinţi în cunoştinţă de cauză, la timpul potrivit pentru fiecare.

DATE

  • Aproximativ 38% dintre sarcinile la nivel mondial sunt neplanificate şi 22% dintre sarcini sfârşesc prin avort.
  • În ţările dezvoltate, aproximativ 49% dintre sarcini sunt neplanificate; 36% dintre sarcini sfârşesc prin avort.
  • Aproximativ 85 din 100 de femei active sexual, care nu folosesc contracepţie, vor rămâne însărcinate în interval de un an.
  • În Europa, mai mult de un sfert dintre femeile între 15 şi 24 de ani NU utilizează contracepţie prima oară când fac sex.
  • 48% din femeile din România nu folosesc nicio metodă contraceptivă.
  • 25% dintre femeile din România folosesc metode tradiţionale (metodele naturale, coitul întrerupt şi altele).
  • Aproape jumătate dintre femeile din România între 15-45 de ani au făcut cel puţin un avort în decursul vieţii (43%)

Bayer Schering Pharma şi Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală transmit prin intermediul acestei campanii tinerilor şi persoanelor active sexual mesaje privind opţiunile contracepţiei moderne, care le stau la dispoziţie în prezent, precum cele menţionate mai jos:

  • Contracepţia modernă oferă libertatea să aleagă momentul potrivit pentru a avea un copil.
  • Contracepţia hormonală este cea mai eficientă formă de planificare pentru femei.
  • Prezervativele sunt esenţiale pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
  • Tinerii ar trebui să folosească ambele metode pentru protecţie optimă.

Pentru mai multe informaţii legate de Ziua Mondială a Contracepţiei, vă invităm să accesaţi www.your-life.ro.”

Alte site-uri recomandate mai sunt SECS, ESC, CELSAM, FIGIJ, APCOC, Population Council.

Citeam acum post-ul Andreei cu privire la neîncrederea românilor şi mi-am dat seama că din ce în ce mai des şi eu cad în plasa suspiciunii. Nu cred că e sănătos. Vă încurajez să mai citiţi ce scrie, că le zice bine. :)