Votul – act de responsabilitate civică?

După părerea mea atunci când mergi la vot ar trebui să se umfle sufletul în tine de mândrie că eşti cetăţean român şi că te comporţi ca atare. Că te duci şi îţi exprimi dorinţele care vor fi ascultate de cineva, că te implici şi că poţi să participi şi tu într-o mică măsură în viaţa statului.

Dar de fapt, experienţa votului în România începe să devină una ruşionoasă. După ce citeşti şi citeşti şi citeşti lucruri de genul acesta te întrebi ce rost mai are. La un moment dat te vezi pe tine drept un papagal naiv care cu toată bună credinţa încearcă să se implice, dar care de fapt este irelevant în faţa planurilor măreţe din culise. Ce ştampilăm noi acolo e degeaba? Şi dacă da, de ce să te mai duci? Să te uiţi în stânga şi în dreapta şi să ţi se pară că privirile tuturor spun: “Uite-l/Uite-o mă, chiar crede că înseamnă ceva.” Şi dacă nu te duci, ce rezolvi? Le e mai uşor să numere voturile aranjate.

Eu mă duc pentru că altfel nu am niciun drept să mă plâng. Fac tot ce pot să fac eu pe scena politică în momentul de faţă: ştampilez. Şi cred că acest act îmi dă dreptul ca după aceea să fiu nemulţumită de rezultat dacă e cazul, să critic, să vorbesc de rău, să îmi dau cu părerea şi să mă revolt. Pentru că eu mi-am făcut treaba. Ei de ce nu şi-o fac?

Later edit: un mare căcat. Mi-e ruşine că aceste trei personaje o să mă reprezinte în Europa. Jalnic.