Zilele trecute am avut o întâlnire cu o domnişoară reprezentant Vodafone, în legătură cu o ofertă pentru Fundaţie. Totul a început foarte bine şi frumos, clasic chiar, cu un schimb de mail-uri. Am stabilit de comun acord ziua întâlnirii, locul şi ora 11. În acea dimineaţă în timp ce încercam să îmi fac micul dejun înainte să plec îmi sună telefonul şi domnişoara mă anunţă că mai are o altă întâlnire la 11 şi că vrea să vină în câteva minute la noi la birou (era ora 9.40). Am anunţat-o că eu nu sunt la birou şi că îmi va lua cca. 30-40 min. să ajung. Zice bine şi închide. Las şi mâncare şi tot, mă încalţ şi fug după autobuz (asta după ce m-am chinuit să mă hotărăsc dacă să iau taxi sau nu). La ora 10.03 îmi sună telefonul: “Unde eşti?” “La Unirii”,zic “mai am cam 10-15 min.” O sun pe colega mea să îi caute şi să îi aducă în birou şi mă grăbesc cât pot de tare. La ora 10.15 eram în birou, cu agenda în faţă. Am discutat 15-20 min. după care ei au plecat.

Ce m-a deranjat pe mine la acest episod business în România europeană a secolului XXI:

  • în primul rând, de-asta se stabilesc întâlniri, ca oamenii să facă în restul timpului ce vor ei. Se putea foarte bine să nu fiu acasă când s-a trezit ea, ci să fiu în altă întâlnire importantă şi să nu pot ajunge. Ce făcea?
  • dacă la primul telefon am fost “doamna Alexandra”, la al doilea eram deja “tu când vii?”. Nu cred că e ok, pentru că eu m-am adresat mereu cu dvs. mai ales că nu mă văzuse niciodată. Bun, am voce de copil, suntem de vârste apropiate, e mai mare ca mine, dar relaţia e de business. Strict.
  • nu m-a anunţat că mai vine cu cineva la întâlnire. Nu că ar fi fost mare problema, dar ca idee. Domnul care era cu ea supraveghea doar ce vorbeam noi şi adăuga lucruri la oferta ei. De multe ori atenţia ei era către el şi nu către mine, iar privirile galeşe de genul “nu te mai băga, lasă-mă să vorbesc” nu i-au avantajat foarte tare.
  • tonul şi atitudinea cu care mi s-a adresat spuneau de multe ori “vai, dar proastă mai eşti”. “Evident că abonamentul e nu ştiu cum, normal că aşa facem, păi cum vreţi aşa, e mai bine altfel etc. etc.”

Oferta a fost bună , dar impresia generală a lăsat de dorit. Şi nu am fost clientul relaxat gata să asculte propuneri, ci clientul alergat, nemâncat şi stresat. Degeaba pui nişte haine frumoase pe tine dacă nu ştii să faci mai mult de-atât.